Kadar Edith Elisabeta
Am absolvit Facultatea de Medicină din Timișoara în anul 1990. Pe atunci am vrut să schimb lumea. Între timp viața a fost darnică și mi-a servit lecții importante. Așa am înțeles că nu pot schimba nimic și pe nimeni, decât pe mine. Și, schimbându-mă, am văzut că cei din jurul meu se schimbă împreună cu mine. Sunt Edith Kadar, medic, dar am ieșit din sistem orientându-mă spre cauze și nu spre efecte. Nimic în corp nu se întâmplă dacă centrul din creier care răspunde de organul respectiv nu dă comanda. Ce îmbolnăvește? Vibrația negativă, emoțiile distructive: frica, furia, vina, ura, ranchiuna, gelozia, încrâncenarea. invidia, orgoliul, ego. Ce ne vindecă? Vibrația pozitivă a iubirii, păcii, armoniei, bucuriei, a lui Dumnezeu. Lasă-te cuprins de vibrația vindecării!
5