ÎNREGISTRARE

Secrete de Familie și Traume Emoționale cu dr. Edith Kadar

Descriere

Descriere

Seminar ONLINE. Secrete de Familie și Traume Emoționale
Moștenite din Familie cu dr. Edith Kadar

Când ne întâlnim?
24-25 Septembrie 2022, între 10.00-18.30
Unde ne întâlnim?
ONLINE,Platforma ZOOM

  Sănătatea și boala, două subiecte despre care se poate vorbi ore în șir din diverse abordări. Se poate vorbi despre sănătatea corpului fizic, despre cum să-l îngrijim, cum să îl menținem în formă, cum să ne menținem în stare de bine. Dacă toate acestea lipsesc, apare starea de rău, de slăbiciune, care afectează viața în sens negativ; iar asta o numim boală.

Dar sănătatea și boala nu apar doar la nivelul corpului fizic, ci se adresează și celorlalte niveluri ale omului: emoțional, mental, psihic, sufletesc spiritual, divin. Că emoțiile îmbolnăvesc, se știe deja. În conferința anterioară am povestit despre asta, iar cei care au participat la atelier au început să înțeleagă și să aplice în practică recunoașterea emoțiilor și ștergerea „programelor”. Doar că, de multe ori, o boală sau un comportament nociv sunt moștenite din familie, iar ele duc la aceleași boli. Se spune că sunt boli ereditare. În realitate, se moștenește stilul de viață și sistemul de gândire. Dacă într-o familie predomină furia, membrii au probleme cu colecistul (fierea), sau cu pancreasul.

                  Dacă există frica zilei de mâine, vor fi mai multe cazuri de probleme la rinichi, etc. Părinții transmit prin codul genetic toate trăirile lor, toate emoțiile pe care le-au experimentat până în momentul concepției copilului. Tot ce au știut părinții, cu bune sau cu rele, se transmite în materialul genetic pe care îl conțin ovulul și spermatozoidul. Copiii sunt, dacă vreți, varianta îmbunătățită a părinților lor, un fel de Windows 10. Ei știu tot ce știu părinții, doar că mai bine. Dar, în materialul genetic primit de copii se află și problemele nerezolvate ale întregului arbore genealogic. De aceea, tot ceea ce nu a fost conștientizat de părinți și rezolvat, se va transmite generației următoare prin boli.

Iar despre identificarea programelor și ștergerea lor vom vorbi la atelierele de sâmbătă, 24.09 și duminică, 25.09 2022,ONLINE pe platforma ZOOM.

Ești așteptat cu drag!

Program
10.00-18.30
Pauza de masă 14.15-15.15
2 pauze de 20 minute

Investiție

Dacă vii pentru prima oară la acest atelier, costul este de 369 lei. Revenirea la aceeași tematică este 240 lei. Cei ce participă ca și cuplu (soț-soție/logodnici, cuplu), o pot face la prețul de 480 lei. Prețurile includ TVA!

Informații suplimentare

Informații suplimentare

Tip participare curs

Prima data, Revenire curs, Cuplu

Zile
Ore
Minute
Secunde

240,00 lei480,00 lei

Cu toții avem secrete mai mari sau mai mici. Indiferent că este vorba despre vârsta adevărată, despre aventuri ținute bine dosite, despre lucruri pe care le ascundem din trecutul nostru, până la copii înfiați cărora nu li s-a spus acest lucru, copii la care s-a renunțat și de care s-a uitat, la traume ce implică violul, incestul, abuzuri fizice inimaginabile, aceste fapte sunt ținute în secret.
De ce?
În primul rând pentru că povara este foarte grea și nimeni nu ne-a învățat să povestim despre ce s-a întâmplat, ci am fost învățați să ținem totul în noi pentru ca nimeni să nu știe rușinea sau fapta gravă pe care am trăit-o.
Am fost învățați că tot ce nu este în conformitate cu ceea ce se spune de alții că e bine ne face automat răi, demni de rușine, plini de vinovăție și că doar focul iadului ne mai poate purifica.
De obicei nu spunem ce s-a întâmplat de frica de a nu-i supăra sau deranja pe alții, nicidecum nu ne gândim la noi, la ce simțim noi. Cum am putea face asta când ni s-a repetat că a ne gândi la noi și la binele nostru este egoism și că ne va paște eterna damnare dacă facem asta.

Rezervarea fermă se face în baza plății în avans. Pentru a face înscrierea, te rugăm să alegi tipul de participare, și să apeși butonul de Adaugă în coș, iar ulterior să mergi la coș și să finalizezi comanda. Poți alege plata cu cardul sau prin transfer bancar. Alegerea plății cu cardul te va duce către pagina de euplatesc.ro, iar cea de transfer bancar îți va transmite pe e-mail detaliile bancare și numărul comenzii.

Coș de cumpărături
Magazin
0 articole Cosul
Contul meu