Numerologie. Calea de destin 6

Calea de destin 6

 

               Dacă aduni toate cifrele din data ta de naștere și rezultatul este 6, 15/6, 24/6, 33/6, atunci fii atent la rândurile ce urmează.

               Omul cu acest destin a venit în această viață pentru a se îngriji de alții, pentru a le aduce simțul responsabilității, dar și de a crea o familie în adevăratul sens al cuvântului. Devii o mamă/tată pentru cei din jurul tău, din familie făcând parte și prietenii, vecinii, etc. Cauți tot timpul să ai grijă de ceilalți, să fii cap al familiei. Responsabilitatea ți-o asumi și în comunitatea din care faci parte, însă marea majoritate a vieții se învârte în jurul căminului, 6 fiind un adevărat ”domestic”. Caracterul tău este definit prin principii clare, convingeri adânc înrădăcinate, tradiționale!

               O altă caracteristică a ta este idealismul, plăcerea de a aduce fericire, înțelegere celorlalți, evitând pe cât posibil haosul, certurile, etc. Așadar, tot timpul te îngrijești cu sfaturi, ajutor și sprijin față de ceilalți. Spirtul umanitar se vede la fiecare pas, simțind că rolul tău major este acela de a îi servi pe ceilalți – începând cu cei de acasa, cu cei dragi.

               Viața ta se învârte în jurul prietenilor, responsabilităților, de cele mai multe ori ducând în spate și greutățile celorlalți, ajungând să fii deseori depășit de situație, obosit/ă. Această caracteristică te aduce de multe ori în situația de a fi la conducere, de a reprezenta autoritatea.

               În dragoste, un 6 este loial și devotat. Partea grijulie din tine, face să atragi deseori parteneri mai slabi sau care au nevoie de ajutorul tău; cineva de care să ai grijă și să îl/ o protejezi. Ingredientul principal de care ai nevoie într-o relație, este armonia, echilbrul, liniștea. Nu funcționezi bine în situații de stres, dar mai ales în relații stresante – dacă ajungi în astfel de momente, simți nevoia de a prelua controlul și de a aduce pacea. La fel se întâmplă și cu prietenii! Însă tendința este ca tu să devii dominant și să controlezi!

               Un alt lucru pe care pui preț este confortul – de orice fel, dar de cele mai multe ori începi cu cel material, financiar. Locul în care trăiești contează, simți nevoia de a fi un cămin așa cum ți-l dorești tu, un loc care să îți aducă pacea, armonia. Înțelepciunea, echilibrul și înțelegerea sunt pietrele de temelie ale vieții tale. Această înțelepciune te ajută să faci trecerea dintre generații, să îți asumi un rol important în viața celorlalți încă din perioada tinereții.

               Sunt și câteva aspecte negative în ceea ce privește destinul 6 – faptul că îți asumi mult prea multe responabiltăți, astfel, ajungi să fii depășit, ajungi să devii sclavul celorlalți, în special a familiei, prietenilor și oamenilor apropiați.  De asemenea, îți este ușor să  devii critic atât cu ceilalți dar în mod special cu propria persoană! Alte caracteristici negative, exagerarea, expansivitatea exagerată, rigiditatea. Așadar, necesită de-a lungul vieții să lucrezi la modestie, flexibilitate și deschiderea de a acceptă că și alții au dreptate.

               Sarcinile și responsabilitățile date de-a lungul vieții unui 6, îl poate face să abdice uneori. Însă respingerea responsabilităților te va face să te simți vinovat, neliniștit, cu efecte dăunătoare asupra relațiilor tale cu ceilalți.

Alexandra MC

4 Comments

  1. Eliza 22 aprilie 2020 at 21:03 - Reply

    Uimitor, m-am regasit..

    • Alexandra 23 aprilie 2020 at 7:16 - Reply

      🙂 Numerologia este exacta. Cifra de destin este doar o mica parte din ceea ce ne poate spune aceasta stiinta minunata 😉

  2. Irina 24 aprilie 2020 at 11:12 - Reply

    Pentru Calea Vietii 1?Multumesc.

    • Alexandra 24 aprilie 2020 at 16:08 - Reply

      Buna ziua. O regasiti pe site la articole. Zi frumoasa!

Leave A Comment