Seri Hipnotice cu Andrei Voicu

Primul pas pentru a te elibera de sub hipnoză este

să conştientizezi că ai fost în stare de hipnoză.” Richard Bach

Ce este Hipnoza?

Prin definitie Hipnoza este o stare modificata a constiintei, in cadrul careia persoana implicata se deconecteaza de stimulii externi si se orienteaza spre interior. Acest fenomen se petrece si in viata de zi cu zi, atunci cand suntem absorbiti de un eveniment, o carte, un film, o actiune…

DESPRE MINE, Andrei Voicu

Prin 2010, am descoperit în biblioteca personală o carte de hipnoză care m-a atras într-un mod magnetic, astfel încât am citit și recitit acea carte de câteva ori. Am început să înțeleg efectele acestui fenomen și să fiu atras de dorința de a-l experimenta atât personal dar și pe ceilalți. Cine credeți că au fost primii subiecți?! Evident, nepoții, iar după o lungă perioadă de timp am început să ies din familie, lucrând cu prietenii, cunoștințele, evoluând cu fiecare ședință pe care o făceam. Am reușit să observ, astfel, atât efectele terapeutice ale fenomenului numit hipnoză cât și fascinația pe care reușește să o ofere publicului hipnoza de scenă, hipnoza de stradă. Pe lângă ședințele de terapie, am început să promovez în evenimente publice, hipnoza de scenă și cea de stradă, în emisiuni televizate în direct cât și înregistrate (Un Show Păcătos, iUmor – Antena 1, Răi da Buni, Necenzurat – Antena Stars, Wow Bizz – Canal D, RTV Ploiești, Antena Ploiești, Târgu Mureș TV, Știi TV, Prahova TV)..


PREZENT

Vicepreședinte al Asociației Europene de Hipnoză, Membru fondator al Academiei de Hipnoză, hipnotist de scenă și stradă, hipnoterapeut și trainer în hipnoză.

Mă înscriu!

Ce se întâmplă în cadrul serilor hipnotice?

Hipnotistul Andrei Voicu , vă va vorbi despre:

  • Istoria hipnozei
  • Hipnoza de la scena la terapie
  • Demonstrații:
    *hipnoza cu ochii deschiși,
    *hipnoza nonverbală,
    *catalepsia corpului,
    *amnezia numerelor și cuvintelor,
    *halucinatii pozitive și negative
    *analgezia,
    *regresia
    La sfârșitul evenimentului ,hipnotistul Andrei Voicu , vă oferă un cadou hipnotic

IMPORTANT !!! Demonstrațiile de Hipnoză vor fi realizate cu voluntari care doresc o astfel de experiență !!!  

Cei interesați de terapia prin Hipnoză, Andrei Voicu vă poate ajuta în rezolvarea problemelor precum:

Adicțiile: fumat, alcool, droguri, jocuri de noroc.
Fobiile: de înălțime, de a zbura cu avionul, claustrofobiile, agorafobiile.
Dureri cronice – Îmbunătățirea și schimbarea unor comportamente, stări de agitație, bulimie, etc…
Eliminarea simptomelor de anxietate, depresie, etc…

În general, pentru obținerea unor rezultate eficiente este nevoie de 3 până la 7 ședințe, oamenii fiind unicat și foarte puțini dintre ei reușind să-și rezolve problema cu o singură ședință.

Înscrieri pentru consultații individuale la 0742483333 – Alexa

Unde şi când ne întâlnim?

Iaşi

1 septembrie 2018

18.00-20.00

Locatia va fi transmisa prin SMS celor inscrisi odata stabilita!

Detalii organizatorice:

Locatia exacta se va transmite celor inscrisi!

Bilet intrare: 30 lei! Se achita la intrare. Pentru a va permite accesul, rezervarea se face in baza formularului de inscriere ce il regasiti mai sus!

Informatii suplimentare si inscrieri la 0742 48 33 33
sau apasa butonul alaturat.

Mă înscriu!
2018-08-28T16:32:49+00:00 august 3rd, 2018|Categories: Fără categorie|Tags: , , , , , , , , , , , , |Comentariile sunt închise pentru Seri Hipnotice cu Andrei Voicu